povestea recoltei 2026
De la îngheț la borcan
În spatele primului borcan se află un întreg sezon de observații, monitorizare și adaptare la condițiile din livadă.

10 aprilie – 2 mai 2026
Înghețul târziu
Livada a trecut prin patru episoade reci, cu temperaturi de până la -1,7°C, iar în zona acoperită bruma nu s-a depus pe flori, în perioada de înflorire.

PRIMĂVARĂ – VARĂ
Dezvoltare și monitorizare
Cireșii au fost urmăriți în zona protejată și în zona martor, cu accent pe microclimat, apă și evoluția fructelor în detaliu.

ÎNCEPUTUL LUNII IULIE
Recoltarea
Cireșele amare negre au fost culese la începutul lunii iulie și pregătite pentru etapa de evaluare și analiză a recoltei, în cadrul proiectului de la Bâldana.

IULIE – AUGUST 2026
Analizele
După recoltare, au fost analizate compoziția fizico-chimică a fructelor și a codițelor, pentru evaluarea rezultatelor obținute în sezonul 2026.

AUGUST 2026
Primul produs finit
O parte din recoltă a fost transformată în Dulceață de Cireșe Amare – Produs Hortivoltaic, realizată într-o ediție limitată, din prima recoltă a proiectului.
10 aprilie - 2 mai 2026
Înghețul târziu
În această perioadă, livada de cireși amari a trecut prin patru episoade cu temperaturi negative sau foarte apropiate de 0°C, în nopțile de 12 aprilie, 23 aprilie, 28 aprilie și 1 mai. Temperatura minimă înregistrată a ajuns la aproximativ -1,7°C, într-un moment sensibil al sezonului, când florile erau deja prezente în livadă.
În zona acoperită de sistemul hortivoltaic, una dintre observațiile directe a fost faptul că bruma nu s-a depus pe florile existente, spre deosebire de ceea ce se putea observa în zona neacoperită. Acest episod a oferit un context relevant pentru monitorizarea comportamentului livezii în condiții de temperatură scăzută și pentru compararea celor două zone ale proiectului.

Perioada de înflorire din aprilie 2026 a fost documentată fotografic și a devenit una dintre primele etape importante ale sezonului urmărite în cadrul proiectului. Observațiile realizate în această fază au fost apoi corelate cu evoluția ulterioară a pomilor și a fructelor pe parcursul primăverii și verii.
Date-cheie:
4 episoade reci • minim -1,7°C • bruma nu s-a depus pe florile din zona acoperită
PRIMĂVARĂ - VARĂ
Dezvoltare și monitorizare
După perioada sensibilă a înfloririi, proiectul a intrat într-o etapă de monitorizare continuă a evoluției pomilor și a fructelor. Cireșii din zona acoperită de sistemul hortivoltaic au fost urmăriți în paralel cu cei din zona neacoperită, pentru a putea observa diferențele apărute pe parcursul sezonului.
Cu ajutorul rețelei de senzori IoT au fost urmărite condițiile de microclimat din livadă, cu accent pe temperatura și umiditatea solului, necesarul de apă și evoluția fructelor. Aceste date permit compararea celor două zone și evaluarea modului în care panourile fotovoltaice semitransparente influențează mediul în care se dezvoltă cireșii.

Monitorizarea realizată pe parcursul primăverii și verii a oferit informațiile necesare pentru evaluarea rezultatelor proiectului și pentru etapa următoare: recoltarea cireșelor amare negre și analizarea caracteristicilor acestora.
Date-cheie:
zonă protejată vs. zonă martor • senzori IoT • microclimat, apă și dezvoltarea fructelor
îNCEPUTUL LUNII IULIE
Recoltarea
La începutul lunii iulie, proiectul a ajuns la unul dintre cele mai importante momente ale sezonului: recoltarea cireșelor amare negre. După lunile de monitorizare a livezii și urmărire a evoluției fructelor, recolta a permis trecerea de la observațiile realizate în teren la evaluarea concretă a rezultatelor.
Fructele provenite din zona hortivoltaică au putut fi comparate cu cele din zona martor din punctul de vedere al dimensiunii, greutății, umidității și caracteristicilor pedunculilor. În zona protejată au fost raportate fructe mai mari, cu o greutate medie de până la 3,5 g, o umiditate cu aproximativ 4–5% mai ridicată, precum și pedunculi mai viguroși și mai lungi.

Recoltarea nu a reprezentat însă finalul experimentului. O parte dintre fructe și codițe au mers mai departe către etapa de analiză, iar o parte din recoltă a devenit materia primă pentru primul produs finit rezultat din această etapă a proiectului.
Date-cheie:
recoltare în iulie 2026 • fructe de până la 3,5 g în medie • umiditate cu până la 4–5% mai ridicată
IULIE - AUGUST
Analizele
După recoltare, fructele și codițele de cireș au intrat în etapa de analiză fizico-chimică, pentru a completa observațiile realizate direct în livadă cu rezultate măsurabile obținute în laborator.
Analizele efectuate de IBA București, raportate la substanța uscată, au evidențiat diferențe între fructele provenite din zona hortivoltaică și cele din zona martor. În zona protejată a fost identificat un conținut cu aproximativ 5,5% mai mare de polifenoli totali și o activitate antioxidantă cu aproximativ 6,5% mai ridicată.

Aceste rezultate completează informațiile obținute prin monitorizarea microclimatului și a dezvoltării fructelor și oferă o imagine mai amplă asupra modului în care condițiile create în zona acoperită se reflectă asupra recoltei.
Date-cheie:
analize IBA București • +5,5% polifenoli totali • +6,5% activitate antioxidantă
AUGUST 2026
Primul produs finit
În august 2026, o parte din recolta de cireșe amare negre a făcut pasul de la proiect experimental la primul produs finit al acestei etape: Dulceață de Cireșe Amare – Produs Hortivoltaic.
Rețeta pune fructul în prim-plan, folosind 72 g de cireșe amare negre pentru fiecare 100 g de produs, alături de suc concentrat de mere, suc proaspăt de lămâie și agar-agar. Dulceața este pasteurizată și nu conține coloranți sau conservanți.
Prin această rețetă, gustul intens și ușor amărui al cireșelor rămâne elementul central al produsului. Este o interpretare simplă și curată a recoltei 2026, păstrând cât mai mult caracterul natural al fructului.

Prima ediție a fost realizată într-o cantitate foarte limitată, de aproximativ 200 de borcane a câte 200 g, transformând rezultatul unui sezon de monitorizare, recoltare și analiză într-un produs care poate fi descoperit și gustat de consumator.
Date-cheie:
72 g fruct / 100 g produs • 200 g / borcan • aproximativ 200 de borcane în Recolta 2026
O LIVADĂ PENTRU VIITOR
Ce înseamnă un produs hortivoltaic?
O livadă în care horticultura întâlnește tehnologia
Cireșele amare folosite pentru această dulceață provin din zona proiectului hortivoltaic de la Bâldana – un spațiu experimental în care cultivarea pomilor este combinată cu producerea energiei regenerabile.
Deasupra cireșilor sunt instalate panouri fotovoltaice semitransparente Brite Solar, astfel încât aceeași suprafață să poată susține atât producția horticolă, cât și producerea de energie solară.
Cu ajutorul sistemului hortivoltaic și al unei rețele avansate de senzori IoT, urmărim permanent indicatorii esențiali pentru sănătatea și dezvoltarea pomilor.
- Managementul stresului termic – Monitorizăm fluctuațiile de temperatură pentru a urmări comportamentul culturii în perioadele de arșiță sau îngheț.
- Eficiența resurselor de apă – Analizăm umiditatea solului și efectul reducerii evapotranspirației, cu scopul diminuării necesarului de irigare și a consumului de energie asociat.
- Calitatea recoltei – Evaluăm modul în care umbrirea parțială și controlată influențează calitatea, calibrul și ritmul de dezvoltare a fructelor.
Rezultate observate în cadrul proiectului

30–40% reducere a necesarului de apă pentru irigare
Asociată reducerii evapotranspirației în zona aflată sub panourile semitransparente. Variația umidității din sol în zona acoperită poate ajunge să fie de până la 5 ori mai mică decât în zona descoperită.

Microclimat diferit – Temperatură și umiditate monitorizate
Pe durata verii, între zona acoperită și cea descoperită, au fost observate diferențe de aproximativ +3% ale temperaturii solului și de peste +10% în ceea ce privește umiditatea.

Fructe mai dezvoltate – Diferențe față de zona martor
În zona protejată au fost raportate fructe mai mari, cu o greutate medie de până la 3,5 g, o umiditate cu aproximativ 4–5% mai ridicată, precum și pedunculi mai viguroși și mai lungi comparativ cu zona martor.

Polifenoli și activitate antioxidantă
Analizele de laborator realizate de IBA București au evidențiat, raportat la substanța uscată, valori cu 5,5% mai mari pentru conținutul total de polifenoli și cu 6,5% mai mari pentru activitatea antioxidantă în cazul fructelor din zona hortivoltaică. Rezultatele indică faptul că microclimatul creat în zona protejată poate favoriza acumularea unor compuși bioactivi în fructe.
RECOLTA PE CARE O POȚI GUSTA
Dulceață de Cireșe Amare – Produs Hortivoltaic
Un produs realizat din cireșe amare negre provenite din zona proiectului hortivoltaic de la Bâldana, într-o rețetă în care fructul rămâne ingredientul principal.
Ingrediente: 72 g cireșe amare negre / 100g produs, suc concentrat de mere, suc proaspăt de lămâie și agar-agar.
Produs pasteurizat, fără coloranți sau conservanți. Poate conține sâmburi.
Valori nutriționale / 100 g: 142 kcal • Glucide 33,5 g • Zaharuri 27,4 g • Proteine 1,56 g • Grăsimi <0,3 g • Fibre 1 g • Sare 0,0269 g
Cantitate netă: 200 g
39 lei
Ia legătura cu noi
Vrei să afli cum poate fi implementată o soluție hortivoltaică pe terenul tău?
Domeniul Horticultură
Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa
Bd. Ionescu de la Brad Ion, Nr. 4, Sector 1, RO-013813, București
E-mail: contact@hortivoltaics.ro
Tel.: +40 723 935 300
Contact: dr. ing. Damian Dragomir
Domeniul Inginerie electrică (proiectare, integrare, dezvoltare):
InterNET SRL / OFRIM energy
Str. Comana, Nr.21, Sector 1, RO-011273, București
E-mail: energy@ofrimgroup.com
Tel.: +40 744 362 378
Contact: dr. ing. Dragos Ofrim






